În cazul în care produsul comandat nu corespunde prezentării sau prezintă defecte de fabricație, puteți solicita înlocuirea acestuia sau returnarea contravalorii lui în termen de 14 zile de la data achiziției, condiția fiind ca articolul să nu fie utilizat, să dețină ambalajul original și toate accesoriile aferente.
Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, aveți dreptul de a vă retrage din contractele încheiate la distanță, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care intrați dumneavoastră sau o parte terță indicată de dumneavoastră, alta decât transportatorul, în posesia fizică a produselor.
Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declarație neechivocă transmisă la adresa noastră de e-mail: suport@kitchenhome.ro
După retragere și ulterior recepționării produsului de către compania noastră, vom soluționa fișa de retur și vom rambursa toată valoarea pe care am primit-o de la dumneavoastră, cu excepția costurilor suplimentare determinate de faptul ca ați ales altă modalitate de livrare decât cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeași modalitate de plată ca și cea folosită pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care v-ați exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.
Produsele vor fi expediate la adresa comunicată de către noi, ulterior ca urmare a cererii dumneavoastră de retragere, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-ați comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
Costul direct al returnării produselor va fi suportat de către dumneavoastră. Sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării produselor.
În vederea returnării, produsul trebuie trimis în aceeași stare în care a fost livrat și cu toate documentele, certificatele, etichetele și accesoriile care l-au însoțit. În situația în care acestea nu vor fi returnate, bunul poate fi returnat doar dacă sunteți de acord cu diminuarea valorii rambursate cu minimum 30% din valoarea de achiziție sau cu o valoare mai mare, în funcție de cât de mult afectează absența acestor elemente repunerea în vânzare a produsului.
În funcție de gradul de uzură constatat, putem expedia produsul către service-ul autorizat pentru o constatare a valorii diminuate.
Pentru returnarea produselor comercializate de Kitchen Magic Home SRL ne puteți contacta prin email la adresa suport@kitchenhome.ro. Operatorii noștri vă vor oferi suport în alegerea modalității de returnare și vă vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat. Pentru orice solicitare a garanției pentru produsele comercializate de Kitchen Magic Home SRL vă rugăm să ne contactați prin email la adresa: garantie@kitchenhome.ro
Plata transportului pentru produsele aflate în garanție și trimise spre soluționare va fi suportată de către Kitchen Magic Home SRL, iar firma de curierat va fi comunicată clientului înainte de expediere. Produsele vor fi trimise la adresa comunicată de către noi ca urmare a cererii dumneavoastră, iar soluționarea garanției se va face prin repararea sau înlocuirea produsului defect.
Produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobituri, zgârieturi, șocuri mecanice sau electrice, urme de uzură sau folosire excesivă, intervenții neautorizate, defecte neacoperite de termenii și condițiile de garanție vor fi acceptate la retur doar cu reținerea contravalorii necesare achitării devizului pentru aducerea la conformitate în vederea revânzării bunului ca produs resigilat.
Vă rugăm să aveți în vedere că, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 34/2014, articolul 16, sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale următoarele:
a) contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist;
b) furnizarea de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe piaţa financiară pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
c) furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
d) furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e) furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;
f) furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g) furnizarea de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;
h) contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte produse decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreţinere sau de reparaţie, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau produse suplimentare;
i) furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j) furnizarea de ziare, periodice şi reviste, cu excepţia contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;
k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii;
l) prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidenţial, transport de mărfuri, închiriere de maşini, catering sau serviciile privind activităţile de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;
m) furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere.
Pentru o mai bună cunoaștere a drepturilor consumatorilor, vă sfătuim să consultați conținutul Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 pe care o puteți accesa chiar aici.
*Politica de retur se aplica doar persoanelor fizice.